Copii au tot mai multe probleme dentare
Copii se intorc in noul an scolar cu tot mai multe probleme dentare. Pandemia generata de coronavirus si faptul ca au petrecut atata timp in casa i-a afectat mai mult decat isi dau seama. Igiena orala a acestora a fost tot mai deficitara iar problemele nu au intarziat sa apara.
Care este parerea doctorului Denisa Zaharia
“Copiii se întorc la şcoală cu mai multe probleme dentare. Au fost părinţi care au mărturisit că au fost mai toleranţi în ceea ce priveşte accesul la dulciuri, au gătit mult împreună cu copiii, au experimentat reţete de deserturi şi iată că asta s-a văzut şi în sănătatea orală”, a mentionat dr. Denisa Zaharia.
“Am sesizat că mulţi dintre copiii care au venit la stomatolog în ultimele 2 luni au avut probleme dentare generate de igiena precară sau de consumul mai mare ca de obicei de dulciuri, de sucuri şi de carbohidraţi”, a mai adaugat medicul ortodont.
Relatia dintre sanatatea dintilor, a gingiilor si obiceiurile alimentare este foarte cunoscuta. Copii care consuma o cantitate mare de sucuri vor dezvolta mult mai repede probleme ale dintilor “Cavitatea bucală este plină de bacterii care se hrănesc cu resturile de carbohidraţi care rămân în urma a ceea ce mâncăm şi bem. Zahărurile sunt principala sursă de hrănire a acestor bacterii şi sunt prezente în majoritatea alimentelor, cereale, pâine, dulciuri şi chiar fructe. În general părinţii sunt îngrijoraţi de consumul de bomboane, caramele, jeleuri şi alte dulciuri, dar pierd din vedere consumul băuturilor, acestea pot fi foarte dăunătoare pentru smalţul dentar. În timp ce resturile alimentare solide sunt vizibile şi pot fi uşor îndepărtate prin periaj dentar şi utilizarea aţei dentare, lichidele ne păcălesc foarte uşor, ele creează o peliculă nocivă pe suprafaţa dinţilor, creând eroziuni şi demineralizări la nivelul smalţului dentar”, a mai mentionat dr Denisa Zaharia.
Igiena dentara este foarte importanta in sanatatea dintilor copiilor. Aceasta trebuie sa fie transformata intr-o rutina de catre parinti inca de la cele mai fragede varste “Părinţii sunt de mare ajutor în a preveni apariţia cariilor, încurajându-şi copiii să se spele de 2 ori/zi minimum 3 minute cu pastă de dinţi cu fluor adaptată vârstei şi să folosească aţă dentară o dată pe zi. De asemenea trebuie să limităm consumul de carbohidraţi, mai ales seara, înainte de culcare. În perioada de vârstă 7-12 ani, copiii ştiu cum să procedeze cu periajul, dar de multe ori nu vor. Trebuie să-i încurajaţi obiceiurile de igienă corectă şi utilizarea aţei dentare. Uneori trebuie să insistaţi astfel încât, când vor fi adolescenţi, vor înţelege nevoia de îngrijire”, a mai adaugat medicul.
Apeleaza cu incredere la medicul stomatolog
Copii trebuie sa mearga la medicul stomatolog inca de la o varsta frageda. Acestia nu trebuie sa se teama de medici, din contra ar trebui sa vina in cabinetul medicilor stomatologi relaxati ori de cate ori au o problema “Este important ca părinţii să sesizeze şi să se adreseze medicului pentru prezenţa unor obiceiuri vicioase (sugerea indelungata a degetului sau a suzetei, respiraţia orală, deglutiţia infantilă= înghiţirea cu limba între dinţi) care influenţează negativ erupţia dinţilor şi dezvoltarea arcadelor şi trebuie intervenit rapid pentru corectare. Vizitele la medicul stomatolog trebuie programate cu grijă, mai ales în cazul copiilor anxioşi. Este important ca experienţa copilului în cabinetul stomatologic să fie una pozitivă, copilul să vină cu încredere şi fără teamă. O evitare îndelungată a vizitelor la stomatolog duce la agravarea problemelor dentare, ajungând până la carii complicate ce impun extracţia unor dinţi, ceea ce poate fi mult mai traumatizant pentru copil. Ca urmare indicăm vizite periodice la 6 luni, începând cu erupţia primilor dinţişori, pentru intervenţii minore în scop preventiv: periaj dentar, fluorizare sau sigilări ale dinţilor. În jurul vârstei de 6-7 ani se recomandă şi primul consult la medicul ortodont. Este momentul când se pot intercepta tulburări în creşterea oaselor maxilare, a lipsei spaţiului pentru erupţia dinţilor permanenţi şi se poate interveni. Ignorarea problemelor, fie ele carii dentare sau dizarmonii în dezvoltarea arcadelor şi în erupţia dinţilor influenţează funcţia estetică, afectând sever calitatea vieţii adolescenţilor”, a concluzionat medicul.