Când un copil se ascunde în spatele mamei, se agață de piciorul tatălui sau refuză să răspundă atunci când o persoană necunoscută îi vorbește, e ușor să-l considerăm timid. Însă acest comportament are multiple explicații, iar presiunea de a saluta, de a răspunde sau de a deveni imediat sociabil poate face situația mai dificilă pentru copil.
Contents
De ce copiii se adaugă la părinți în prezența străinilor
Pentru copiii mici, părinții reprezintă un reper de siguranță, mai ales în situații nefamiliare. Când apare o persoană pe care nu o cunosc suficient, unii copii au nevoie să observe și să se adapteze treptat. Rămânerea aproape de părinte poate fi o modalitate de a-și regla emoțiile și de a se adapta în mod pașnic. De asemenea, comportamentul social al copilului poate varia în funcție de context. Un copil care este vorbăreț acasă poate deveni tăcut în prezența unor persoane necunoscute, fără ca acest lucru să semnifice neapărat o problemă.
Cum pot părinții să gestioneze această situație
Pentru copil, întrebările precum „Cum te cheamă?”, „La ce grădiniță mergi?”, „De ce nu vorbești?”, „Nu ne spui și nouă o poezie?” pot părea copleșitoare. Succesiunea de întrebări și atenția tuturor îndreptată asupra lui pot fi o sursă de stres. Pe măsură ce cresc, copiii devin mai conștienți de modul în care sunt percepuți de ceilalți. Unii pot începe să se teamă că vor răspunde greșit, că vor face o gafă sau că vor fi judecați. De aceea, faptul că un copil se ascunde în spatele părintelui nu este în mod necesar un semn de anxietate socială. Contează frecvența comportamentului, intensitatea disconfortului și impactul asupra vieții de zi cu zi.
Când este nevoie de sprijin suplimentar
În loc să îl tragă în față sau să îl oblige să vorbească, părinții îi pot permite copilului să rămână aproape și să observe. De asemenea, este mai bine să nu-l forțeze să îmbrățișeze, să sărute, să dea mâna sau să răspundă imediat unei persoane cu care nu se simte încă în largul său. Se poate face pregătirea înaintea unei vizite: copilului i se poate spune cine urmează să vină și că poate vorbi atunci când se simte pregătit. Există însă situații în care comportamentul merită discutat cu un specialist. Printre semnalele care necesită mai multă atenție se numără evitarea constantă, din cauza fricii, a petrecerilor, activităților școlare sau interacțiunilor cu alți copii, suferința intensă atunci când trebuie să vorbească cu persoane necunoscute, teama persistentă de a fi judecat și dificultățile sociale care ajung să afecteze prieteniile, școala sau activitățile cotidiene.
Gabriela L.
