George Burcea vorbeste despre despartirea de Andreea Balan dar si despre consumul de droguri
George Burcea a fost prins la inceputul anului de politisti la volan dupa ce consumase substante psihoactive, asta avea loc inainte ca Andreea Balan sa confirme despartirea de acesta.
Iata ce a declarat George Burcea
Pana in prezent George Burcea nu a facut declaratii cu privirea la acel episod din viata sa dar in cele din urma a mentionat ca nu se confrunta cu o dependenta de droguri.
„Da, am avut un moment în care eram destul de pierdut emoţional din cauza problemelor de acasă, dar de acolo şi până la dependenţă, cum a scris presa, e cale lungă. Poliţia ştia acest lucru de la Andreea, nu că m-ar fi filat, cum s-a scris de nenumărate ori.” a spus acesta.
Geroge Burcea a continuat sa faca dezvaluiri despre despartirea de Andreea Balan si a mentionat care a fost momentul in care si-a dat seama ca nu mai sunt sanse de impacare intre ei.
„Punctul culminant al separării a fost anul trecut, când încercând să fac această carte, mi s-a spus că proiectele mele sunt de rahat, mici şi nesemnificative, iar ale ei sunt de 50 de ori mai mari decât ale mele. Atunci ştiam că de acolo şi până la despărţire nu mai este decât un pas de pitic” a mai spus acesta.
Actorul a mai dezvaluit si motivul pentru care a fost chemata politia. Acesta sustine ca Andreea a fost sfatuita de o prietena sa faca asta.
„Nu am fost niciodată violent, dar ea a chemat poliţia pentru a putea avea în procesul de custodie un avantaj. O doamnă, Mădălina, prietenă bună cu Andreea, a sfătuit-o să facă aceste lucruri. Şi nu vorbesc de pe surse, pot demonstra asta. Comportamentul meu era generat de ceea ce se întâmpla între noi, nu de substanţe consumate, lipsit de acasă şi alte bălării care au apărut în presă.” a declarat George.
Bineinteles ca George a avut ceva de spus si in privinta divortului. Acesta a declarat ca isi doreste sa se finalizeze cat mai repede.
„Cel mai important lucru e să terminam odată cu acest divorţ. Mi se pare că cineva este îndrăgostită de scandal şi de apariţii şi ar dori ca procesul să mai ţină câţiva ani, aşa cum au mai fost şi alte scandaluri. În mine s-au stins dragostea şi respectul faţă de soţia Andreea Bălan. Atenţie, nu vorbim de mama Andreea Bălan, căci ea va exista mereu, indiferent la câte tertipuri de presă apelează pentru a mă distruge, aşa cum mi-a promis în momentul în care i-am spus că îmi doresc să divorţez”, a declarat acesta.
Geroge Burcea s-a cuplat cu Viviana Sposub dupa ce s-au cunoscut la “ Ferma”. Viata a mers inainte atat pentru George cat si pentru Andreea.
Andreea este fericita alaturi de Tiberiu Argint iar George Burcea alaturi de Viviana Sposub. Cei doi s-au cunoscut la “ Ferma” si formeaza un cuplu si in prezent. Fanii s-au declarat absolut incantati de acest nou cuplu si spera sa calce pe urmele lui Florin si Brigitte Pastrama care s-au si casatorit la cateva luni dupa ce s-au cunoscut in aceeasi emisiune.